Cum te pregătești pentru certificarea Academy of Cheese Nivelul 1 – Ghid complet -

Academy of Cheese Nivel 1 este primul pas către o înțelegere profundă și profesionistă a lumii brânzeturilor. Indiferent dacă ești pasionat sau vrei să îți construiești o carieră în gastronomie, acest curs te învață să deguști, să recunoști calitatea și să vorbești despre brânză ca un adevărat expert. Dar cum te pregătești eficient pentru curs și examen?

Ce este certificarea Academy of Cheese Nivel 1?

Academy of Cheese a fost creată în Marea Britanie cu scopul de a oferi o structură educațională standardizată, similară programelor internaționale pentru vin (precum WSET).
Nivelul 1 este conceput pentru oricine iubește brânza și vrea să dobândească:

  • Cunoștințe teoretice: istoria brânzeturilor, procesele de producție, principalele tipuri de lapte și diverse tehnici de maturare.

  • Abilități practice: degustarea profesionistă, analiza senzorială, pairinguri și construirea platourilor.

  • Certificare internațională: diploma recunoscută global, ideală pentru profesioniști care lucreazǎ în ospitalitate, retail sau turism gastronomic.

Cum te pregǎtești înainte de examen?

1. Înțelege structura cursului

Cursul Academy of Cheese Nivel 1 este gândit să fie accesibil, dar bogat în informații utile.

  • Format: module teoretice online pentru studiu individual + 2 sesiuni live cu degustare ghidată.

  • Resurse: fișe de studiu, PDF-uri oficiale și o listă de 25 de brânzeturi recomandate pentru exerciții, din care 12 sunt degustate live, împreunǎ cu trainerul.

  • Examen: 30 de minute, cu întrebări multiple-choice, bazate pe ceea ce ai parcurs la curs.

2. Pregătește-te pentru partea practică – Degustarea

Degustarea este „inima” acestui curs. Pentru a te bucura de ea:

  • Cumpără din timp brânzeturile recomandate. Nu trebuie să le iei pe toate, dar începe cu 5-6 varietăți: un Cheddar maturat, un Brie, o brânză cu mucegai albastru, un Gouda, o brânză de capră și un Stilton.

  • Ține un jurnal de degustare: notează textura, aromele dominante, mirosul și ce simți după ce se termină gustul (aftertaste).

  • Exersează pairinguri simple: vin alb sec + brânză de capră, vin roșu fructat + Cheddar maturat sau ciocolată neagră cu brânză cu mucegai albastru.

3. Alocă timp pentru studiu

Deși cursul este prietenos, este bine să îți rezervi 1-2 ore pe săptămână pentru a parcurge materialele.

  • Citește fișele de studiu (conțin termeni-cheie și explicații clare).

  • Ascultă webinarele recomandate (sunt ușor de urmărit și foarte practice).

  • Participă la sesiunea live – este momentul ideal să pui întrebări și să înveți din exemplele reale.

Tips & Tricks de la trainer

  1. Învață prin simțuri. Atunci când citești despre o brânză, gust-o. Fă legătura între teorie și experiența directă.

  2. Grupuri de studiu. Poți face degustări cu alți pasionați – schimbul de impresii te ajută să observi detalii pe care singur le-ai putea rata.

  3. Asociază vizual. Fotografiază fiecare brânză pe care o guști și notează lângă imagine caracteristicile sale.

  4. Întrebări de examen. Folosește testele de pe platformă ca repetiție – te ajută să înțelegi cum gândește evaluatorul.

Cum se desfășoară examenul?

  • Tipul întrebărilor: răspuns multiplu, cu accent pe înțelegerea noțiunilor de bază și a proceselor.

  • Durată: aproximativ 30 de minute.

  • Pragul de promovare: min 24 de întrebǎri cu rǎspuns corect din grila de examen.

  • Rezultatele: le primești pe loc, online, iar dacǎ ai promo vat primești prin poștǎ diploma oficială Academy of Cheese Nivel 1, recunoscută la nivel internațional.

Ce urmează după Nivelul 1?

Odată ce ai certificarea Associate/ Nivel 1, poți merge mai departe la Nivelul 2 (Member), unde vei explora microbiologia, maturarea și pairinguri avansate. Mulți cursanți continuă pentru a deveni Master of Cheese, un titlu recunoscut global.

Academy of Cheese Nivel 1 – sesiunea septembrie 2025

Date: 17–18 septembrie 2025 (online).
Preț: €239 (Early Bird €219 până pe 29 august).
Ce primești: acces platformă oficială, suport în limba română, sesiune live de degustare și ghid PDF bonus.

👉 Înscrie-te aici!

Previous
Previous

Ce au în comun mozzarella și cașcavalul? Tehnica care le definește

Next
Next

7 beneficii ale unui curs Academy of Cheese